Cuvinte de folos ルーマニア オーソドックス教会 日本代表部 Biserica Ortodoxa Romana din Japonia

Mos Craciun sau Mos Nicolae?
In intreaga Crestinatate, atunci cand auzim de Craciun, ne gandim la Nasterea Domnului, la cei trei magi care au venit din cele mai indepartate colturi ale lumii pentru a se inchina Mantuitorului, la colinde si colindatori, la cadouri si timp petrecut impreuna cu familia in jurul unei mese cat mai imbelsugate, la timp de sarbatoare.　

Asa este si avem dreptate sa gandim in acest fel pentru ca este timp de bucurie atat duhovniceasca cat si trupeasca.
Stim noi insa, cine este cu adevarat Mos Craciun? Daca ne uitam in timp, vedem ca acest Mos Craciun pe care il cunoastem noi astazi, acum mai bine de 150 de ani nu era cunoscut. Termenul de Santa Claus (Mos Craciun) este de data mai recenta si provine, dupa anumite persoane, de la un termen olandez, anume Sinterkoos, ceea ce se traduce prin Sfantul Nicolae.

Putem sa ne intrebam atunci, cum de i s-a atribuit Sfantului Nicolae reputatia de aducator de daruri, asa cum traditia bisericeasca il cunoaste inca din timpul vietii sale, adica din secolul IV?

Aceasta reputatie i se trage datorita faptului ca el ajuta pe cei in nevoi fara a vrea sa fie vazut. Mergea pe ascuns si lasa daruri de bani sau alte lucruri pretioase fara a dori rasplata oamenilor. De aici si pana la cizmulitele puse la usa nu a fost decat un pas.

Adevaratul Mos Craciun, cel din traditia Bisericii, este Sfantul Nicolae. El nu este un personaj mitologic. A fost arhiepiscopul Mirei, in Asia Mica, Turcia de astazi si a pastorit intr-o vreme cand invataturile gresite despre persoana lui Hristos, erau primite de diverse persoane ca fiind adevarate. A participat in calitate de episcop la primul sinod ecumenic tinut la Niceea in anul 325, unde a fost condamnata erezia lui Arie, care sustinea ca Iisus Hristos nu este Fiului lui Dumnezeu, ci doar un om mai deosebit decat ceilalti

Atat de puternic a argumentat Sfantul Nicolae si atat de incapatanat a fost Arie, incat, ingrijorat de ruptura care se putea face in Biserica, viitorul sfant i-a dat ereticului o palma zdravana in cadrul sinodului.

Pornind de aici, prin viu grai, poporul roman l-a stiut si ca cel care te mustra cand gresesti. Un exeplu as dori sa va dau in acest sens – un pasaj pe care sper ca il veti recunoaste destul de repede:

“[…]Si ce dintai scolarita a fost insasi Smarandita popii, o zgatie de copila agera la minte si asa de silitoare, de intrecea mai pe toti baietii si din carte, dar si din nebunii. Insa parintele mai toata ziua da pe la scoala si vedea ce se petrece… Si ne pomenim intr-una din zile ca parintele vine la scoala si ne adduce un scaun nou si lung si dupa ce-a intrebat de dascal, care si cum ne purtam, a stat putin pe ganduri, apoi a pus numele scaunului Calul Balan si l-a lasat in scoala

In alta zi ne trezim ca vine parintele la scoala, cu mos Fotea, cojocarul satului, care ne adduce, dar de scoala noua, un dragut de biciusor de curele, impletit frumos, si parintele ii pune numele “Sfantul Nicolai”, dupa cum este si hramul bisericii din Humulesti… Apoi pofteste pe mos Fotea ca, daca i-or mai pica ceva curele bune, sa mai faca asa din cand in cand, cate unul, si mai grosut daca se poate… Badita Vasile, a zambit atunci, iar noi scolarii am ramas cu ochiii holbati unii la altii. Si a pus parintele proavila si a spus ca in fiecare sambata sa se prociteasca baietii si fetele, adica sa asculte dascalul pe fiecare de tot ce a invatat peste　saptamana; si cate greseli va face sa i se insemne cu carbunele pe ceva, iar la urma urmelor sa i se arda, de fiecare greseala, cate un sfant-Nicolai […]” (Ion Creanga, Amintiri din Copilarie)

Dar nu prin aceasta fapta a ajuns Sfantul Nicolae intruchiparea darniciei lui Dumnezeu. Potrivit traditiei, Sfantul Nicolae a aflat intr-o zi, ca un tata din cetatea Mira, ca fiind lipsit de ajutor in a-si marita fiicele, dorea sa le dea spre desfranare. Miscat de durerea tatalui si ingrijorat de soarta fetelor, Sfantul Nicolae a venit noaptea si a aruncat pe geamul casei mai multe pungi de galbeni, bani cu care acesta si-a maritat fiicele. De atunci si pana in zilele noastre, in fiecare noapte a Sfantului Nicolae, cei dragi si in special copiii primesc daruri de la Sfantul Nicolae.

Dumnezeu da multe daruri celor pe care ii iubeste, iar daca noi nu primim daruri, nu inseamna ca Sfantul Nicolae nu a existat sau ca ne-a ocolit intentionat anul acesta. Trebuie sa invatam ca sunt si altfel de daruri care aduc o bucurie mai mare decat cadourile din incaltari. Daruieste si astazi Sfantul Nicolae, imsa el isi pune darurile numai acolo unde omul ii face loc: in incaltari sau in inima. In primul loc poate pune un dar material, dar in inima poate aduce pe Duhul Sfant si pacea sufleteasca, care este mai de pret decat tot ceea ce putem primi din punct de vedere material


Pr. Alexandru Nicodim


MINUNI ALE SFANTULUI NICOLAE
Minunea Sfantului Nicolae cu un covor

Auzim pe Sfantul Duh graind prin Proorocul David: "Precum doreste cerbul izvoarele apelor, asa Te doreste sufletul meu pe Tine, Dumnezeule". Cu adevarat in acelasi chip doreste si sufletul credinciosului crestin auzirea cuvintelor lui Dumnezeu si cele ce se lucreaza prin Sfintii Sai. Deci, iata si alta minune a Sfantului Nicolae: Era un oarecare, cu numele Nicolae, in cetatea numita Constantinopol, hranindu-se din osteneala mainilor lui si era credincios lui Dumnezeu si avea randuiala lui sa nu treaca ziua Sfantului Nicolae fara de pomenire. Si aceasta, cu neobosire o facea el, ca auzea in Sfintele Scripturi graind: "Cinsteste pe Domnul prin toate ale tale drepte osteneli!" Si avea aceasta in mintea sa totdeauna.

Si a ajuns la adanci batranete, dar si la saracie, nemaiputand lucra. Deci, apropiindu-se ziua Sfantului Nicolae, gandea intru sine ce va face. Si a zis batranul catre sotia sa: "Femeie, iata, a sosit la noi ziua cea iubita a Arhiereului lui Hristos, Nicolae; deci ce vom face, ca fiind lipsiti, nu avem cele de trebuinta pentru aceasta zi sfanta?" Iar acea credincioasa femeie a raspuns barbatului ei: "Stii, domnul meu, ca, iata, ne-au ajuns batranetele si astazi sau maine va veni sfarsitul; deci, sa nu-ti abati mintea ta de la dragostea cea spre Domnul si catre Sfantul Nicolae". Si, aceasta zicand, i-a aratat lui un covor si a zis: "Ia-l pe acesta si mergand, vinde-l si te du de cumpara toate cele de trebuinta la pomenirea Sfantuiui Nicolae. Ca alta nimic nu avem si nu-l vom lasa mostenire copiilor pe care nu-i avem". Auzind aceasta, credinciosul batram a laudat foarte pe Dumnezeu si, luand covorul, a iesit.

Si, mergand el prin mijlocul ulitii, unde este stalpul Sfantului si marelui Constantin, si trecand de biserica Sfantului Platon, l-a intampinat pe el cineva, cu chipul ca un oarecare batarn cinstit, care i-a zis: "Prietene, unde te duci?" I-a raspuns cel ce ducea covorul: "Am trebuinta sa ma duc pana la targul de vanzari". Si i-a zis cinstitul batran: "Buna este socotinta ta, prietene, dar, spune-mi, cu cat voiesti sa dai covorul tau? Pentru ca eu voiesc sa cumpar un covor ca acesta". A zis batranul: "Cand l-am luat intai, am dat pe el opt galbeni, iar acum, cat imi vei da, atata voi primi". Si a grait cinstitul acela, catre batran: "Au, luavei sase galbeni?" Si a zis batranul: "Daca imi vei da, voi lua cu bucurie!" Deci, indata, punand mana in buzunarul sau si scotand galbenii, Sfantul Nicolae, ca el era, i-a dat sase galbeni mari in mainile batranului, zicandu-i: "Primeste, prietene, acesti galbeni si da-mi covorul". Si a luat batranul galbenii cu bucurie, pentru ca nu facea covorul atata.

Deci, luand Sfantul Nicolae covorul din mana batranului, s-a dus de la el. Si, cand s-au despartit unul de altul, ziceau cei de pe ulita care vedeau pe batran: "Oare, naluciri vezi, batranule, ca vorbesti de unul singur?" Pentru ca ei pe batran il vedeau si glasul lui il auzeau, dar pe Sfantul nicidecum; nici glasul nu-i auzeau, nici pe el nu-l vedeau, fara numai pe batran. Iar Sfantul Nicolae a mers indata la casa batranului, ducand covorul la femeia acestuia si zicandu-i: "Fiindca barbatul tau imi este prieten de demult, intalnindu-ma cu el, m-a rugat, zicand: "Fii bun si du acest covor la femeia mea, ca eu, zicea el, am alta treaba. Deci, iata covorul, pazeste-l pe el". Si, aceasta zicand, s-a facut nevazut. Si femeia, luand covorul, de frica, vazand in fata ei pe un asa barbat cinstit si cu lumina stralucind, nici n-a indraznit sa intrebe: "Tu cine esti?"
S-a aprins insa de manie asupra barbatului sau si, socotind ca el a uitat sfatuirea ce o facuse cu dansa si dragostea pentru Sfantul, a zis: "Vai mie, patimasa ce sunt, ca m-am insotit cu acest barbat calcator de lege si plin de minciuni". Si multe asemenea acestora zicand, nici nu vrea sa se uite la covorul ei, aprinsa fiind de dragoste pentru Sfantul.

Deci, barbatul ei, nestiind cele petrecute, a cumparat cele de trebuinta de ziua Sfantului Nicolae si se intorcea la casa sa, bucurandu-se pentru intamplarea cu vinderea covorului si ca si-a implinit dorinta sa. Si, ajungand el la casa lui, femeia sa vazandu-l, s-a aprins de manie asupra lui, si-l ocara cu cuvinte grele si zicea: "Sa te duci de la mine, din ziua aceasta, tu care ai mintit Sfantului Nicolae. Ca nu-i mincinos Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce a zis: Nimeni care pune mana pe plug si se uita indarat nu este potrivit pentru Imparatia lui Dumnezeu" (Luca 9, 62). Acestea si altele asemenea zicandu-le, a adus covorul inaintea barbatului sau si i-a zis: "Ia-ti covorul, dar pe mine nu ma vei mai avea, ca ai mintit Sfantului".
Acestea auzindu-le si vazand covorul sau, batranul, se minuna si nu se pricepea ce sa raspunda femeii sale; si stand el, indelung, a inteles a fi o minune facuta de Sfantul Nicolae. Deci, a suspinat dintru adancul inimii sale si, umplandu-se de bucurie, a ridicat mainile sale spre cer, zicand: "Slava Tie, Hristoase Dumnezeule, Cel ce faci minuni prin minunatul Tau Sfant Nicolae." Si a zis batranul catre sotia sa: "Femeie, asa te jur, in frica lui Dumnezeu, sa-mi spui mie, cine ti-a adus tie acest covor, barbat sau femeie, batran sau tanar?" Si a raspuns femeia: "Un om luminat. in chipul unui om cinstit batran, cu stralucitoare haine a venit, purtand covorul acesta al nostru si zicand catre mine: "Femeie, barbatul tau imi este prieten; pentru aceasta, intalnindu-ma, m-a rugat ca sa aduc la tine acest covor; deci pazeste-l. Iar eu, luandu-l, nu indrazneam a-l intreba pe el: Tu cine esti?"

Deci, auzind acestea de la femeia sa si aratand femeii sale aurul cel ramas si cele cumparate, bucate si vin, prescuri si lumanari spre trebuinta zilei Sfantului, a zis batranul: "Viu este Domnul, ca cel ce a cumparat covorul de la mine, acela este cu adevarat Sfantul Nicolae, ca el a adus covorul, iarasi, la casa noastra, pentru noi, saracii si smeritii robii sai. Ca si cei ce ma vedeau pe mine vorbind cu el imi ziceau: "Au vreo nalucire vezi?, vazandu-ma ei numai pe mine unul, iar pe dansul nicidecum". Si indata au strigat ca dintr-o gura ammdoi, multumind lui Dumnezeu si laudand pe marele Arhiereu Nicolae, ajutatorul cel grabnic al tuturor celor din nevoi, care-l cheama pe el cu credinta. Si, umplandu-se de bucurie au alergat la biserica Sfantului Nicolae si, tuturor celor ce s-au intamplat acolo, le-au istorisit minunea. Si toti care auzeau proslaveau pe Dumnezeu si Sfantul Nicolae, cel ce face asemenea minuni cu robii sai.
Ci tu, Parinte cinstite, Sfinte Nicolae, nu uita pe robii tai, care fac cu credinta pomenirea Sfintiei tale, ca, prin facerile tale de bine, sa proslavim pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh. Amin.


Noi marturii despre viata si faptele parintelui ARSENIE BOCA, povestite de-o credincioasa din SINCA VECHE, un sat din Tara Fagarasului
La vremea cand era doar o copila, Lucia Chima se ghemuia in varful patului, langa soba incinsa si asculta, cu pisica in brate, minunatele povesti ale mamei, despre un calugar ce aparuse prin satele fagarasene, impresionand multimile cu vorba sa. Se auzise ca ar fi mot, venit din Muntii Apuseni. I se spunea, inca de atunci, "biciul lui Dumnezeu"... Raspandita prin satele de la poalele Fagarasilor, vestea aduna multimi de oameni la Manastirea Sambata, acolo unde predica acel tanar monah, ce parea sa deschida cerurile. Erau anii primejdiosi ai celui de-al doilea razboi mondial, iar lumea cauta cu infrigurare semne de sprijin din partea lui Dumnezeu. Dupa ce se intorceau de la manastire, taranii povesteau, de-a dreptul cutremurati, cum le citise gandurile acel monah. Parintele fascina multimile cu darul sau de-a sti totul despre fiecare credincios pe care il privea in ochi. In scurt timp, el ajunsese sa fie considerat un fel de "oracol divin"! Lucia Chima povesteste: "Pe vremea cand eu inca nu ma nascusem, un unchi al mamei lucra impreuna cu o echipa de meseriasi la restaurarea unor parti din asezamantul manastiresc. Intr-o buna zi a mai fost adus inca un mester, chiar de la noi din sat. Cand barbatul a intrat in curtea manastirii, unde era dezordine ca intr-un santier, s-a impiedicat de un capat de bustean pe care l-a injurat napraznic. In aceeasi zi, spre sfarsitul amiezii, parintele Arsenie, abia intors de la Sibiu, se grabea sa ajunga la biserica pentru slujba vecerniei. El s-a oprit langa acel strain, in curte, de fata cu unchiul mamei, si l-a apostrofat: [Ma, Gheorghe, ce vina are lemnul ca tu te-ai impiedicat de el? Si sa nu mai injuri in sfanta manastire niciodata, ca sa nu te certe Dumnezeu in locul meu!]. Unchiul, impreuna cu cei aflati in preajma, au impietrit, iar mesterul vinovat se uita la tanarul calugar cu gura cascata. Parintele nu avusese de unde sa afle nici intamplarea cu pricina, nici numele barbatului din Sinca, pe care il vedea pentru prima oara in viata... De la astfel de fapte modeste, dar uimitoare, a inceput sa creasca legenda parintelui Boca! Altadata, imi povestea mama, o familie de crestini din Tohan s-a dus la Sambata pentru un maslu. Cu aceeasi ocazie, taranii s-au plans ca li se furasera caii de curand. Dupa ce i-a ascultat, parintele a raspuns scurt: [Duceti-va pana in Poiana Marului la alde Ilie Tamadau, sa va luati caii inapoi, dar sa-mi promiteti ca nu va luati la harta! Sa-l iertati pentru fapta rea, ca sa va ierte si voua Cel de Sus alte pacate...]". Asa a-nceput legenda parintelui Arsenie Boca, iar dupa mutarea sa la Manastirea Prislop, fagarasenii, care il considerau inca de pe atunci ca un "bun" al lor, au mers dupa el pana in Tara Hategului. Oamenii plecau in grupuri de cateva carute, cu merinde la ei, din cele mai indepartate colturi ale Tarii Fagarasului, si se intorceau acasa peste 3-4 zile. Parintele Arsenie Boca nu a uitat intreaga viata aceasta emotionanta fidelitate duhovniceasca, exclamand de nenumarate ori: "Astia sunt fagarasenii mei, poporul meu in picioare!". In 1949, dupa cea dintai arestare a parintelui, s-a aratat primul mare semn dumnezeiesc. Lumea vorbea ca intr-o noapte, cucernicul monah fusese scos din celula unde se afla in arestul Securitatii de la Hateg, de doi militieni brutali. Amandoi il apucasera de subsuori, luandu-l pe sus, in timp ce il insultau si il batjocoreau. Satrapii insisi au povestit peste ani cum parintele, inca buimac de somn, le-a iertat nelegiuirea, dar atat mana dreapta a unuia, cat si mana stanga a celuilalt, adica exact cele care l-au atins, s-au uscat in scurt timp... Cei doi au ramas infirmi pe viata si traiesc pana in ziua de azi. De atunci, s-a spus ca minunile parintelui Arsenie Boca se savarseau prin foc si cine indraznea sa il atinga cu dusmanie va fi ars de para focului dumnezeiesc!


Portret de sfant
"L-am intalnit pe parintele Arsenie pentru prima oara in 1984, cand am fost in pelerinaj la biserica din satul Draganescu, in apropierea Bucurestiului, pe care o pictase. In anii aceia, parintele era surghiunit, fusese indepartat de la Sambata, dar vestile despre el mergeau din om in om. Acolo unde se afla ca isi face aparitia parintele, se ducea si lumea, grabnic. Unii au umblat dupa el o viata intreaga, fara sa apuce sa-l mai vada. Eu am avut norocul asta la 24 de ani. Era inainte de Sf. Paste, chiar in Miercurea Mare din Saptamana Patimilor. N-am sa pot uita tot restul vietii mele acea intalnire! Cand am pasit in biserica, dupa un lung si obositor drum, lumea astepta la rand, asezata pe cateva siruri. Parintele Arsenie vorbea cu glas tunator, de rasuna tot naosul. Era inalt ca un brad sau cel putin asa mi s-a parut mie. Paloarea chipului parea sa il asemuie cu sfintii pictati de el insusi in fresca. Cand m-a strafulgerat cu privirea, prima oara, de departe, am simtit ca inmarmuresc. Desi albise deja, caci trecuse de 70 de ani, avea ochii fara varsta, albastri ca un cer senin de vara, incredibil de mari, asa cum mi-i inchipuisem pe sfintii din evanghelii sau pe mucenicii martiri. Privirea aceea suprafireasca iti strapungea fiinta, pur si simplu. Te simteai impietrit si parca infricosat de pacatele pe care urma sa le marturisesti. Parintele vorbea rar si apasat. Dadea in vileag relele oamenilor, de fata cu toata lumea, ca sa se rusineze fiecare, ca la Judecata de Apoi. Unii isi pierdeau curajul, infricosati de ceea ce stiau ca facusera, si ieseau din rand, parasind biserica inainte de a ajunge pana in fata parintelui. Acei [dezertori], cum ii numea el, nu puteau suporta sa fie tintuiti drept in inima. Depun marturie oricand: lumea se uita la parintele Arsenie ca la un apostol. Unii vorbeau in soapta, numindu-l chiar asa - [sfantul], [apostolul]... Eu insami l-am considerat asa, desi ne certa amarnic pentru astfel de vorbe. [Nu ma faceti apostol sau sfant! Asemenea laude sunt trufie desarta si necuviinta in fata lui Dumnezeu. Credinciosul adevarat trebuie sa fie smerit. Nu exista om fara de pacate, in afara de Mantuitorul nostru! Ceea ce astept eu de la voi nu sunt laudele, ci pocainta, despartirea de naravurile pacatoase, faptele bune si ascultarea sfaturilor duhovnicesti]. Incremeneam cu totii, nevenindu-ne sa credem ca parintele ne [auzise] gandurile. N-am cunoscut niciodata in viata pe cineva aidoma lui, cu toate ca am trecut si pe la parintele Cleopa, si pe la parintele Argatu, si pe la maica Veronica..." Dar experienta mistica traita de Lucia Chima in prezenta marelui duhovnic ortodox abia incepea!


Biciul lui Dumnezeu
"Stateam cuminte si asteptam sa-mi vina randul. Parintele tuna si fulgera la crestini, iar eu ma faceam tot mai mica, pe masura ce ma apropiam de el. Cu epitrahilul tras peste un halat, cu o caciula pe cap si cu pantofii incaltati in galosi, parintele Arsenie catehiza, predica, mustra si binecuvanta, dezvaluind pacatele fiecaruia, dupa masura. Am fost martora unor scene care m-au infricosat... Un barbat de vreo 50 de ani se arsese pe fata cu azot si era desfigurat. Dar nu pentru asta venise la parintele, ci doar pentru a-i inmana un modest pomelnic. Duhovnicul l-a strapuns cu privirea, dupa care l-am auzit spunand: [De ce crezi tu, crestine, ca te-ai ars chiar pe fata, ca sa fii respingator pentru toata lumea?] Barbatul amutise. [Sa-ti spun eu de ce... Ti-ai batut joc de o fata in tinerete, dar nu ai luat-o de nevasta. A ramas singura, pana la varsta asta, si este si stearpa, pe deasupra, fiindca a avortat, ca sa evite rusinea unui copil fara tata, iar de atunci, n-a mai putut ramane insarcinata. Ai pacatuit si tu, dar ai impins-o si pe ea spre pacat! Acum, platesti cu suferinta asta...]. Omul isi plecase ochii in pamant si plangea infundat, cu pomelnicul uitat intr-o mana. O femeie trecuta de 60 de ani, din Sambata de Jos, se plangea ca fiul ei s-a apucat de baut si o bate cu lantul de cate ori se imbata. Parintele a ascultat-o, privind tinta in ochii sai, apoi l-am auzit cum ridica vocea: [Pe tine te bat de fapt cele 22 de avorturi pe care le-ai facut! Stii ce inseamna asta? Auzi acum: asta inseamna tot atatea suflete care s-au dus pe lumea cealalta, fara a fi fost botezate, si nu vor putea intra in Imparatia Cerurilor niciodata, din cauza ta! In schimb, tu ai strans bani si ti-ai facut ditamai cavoul, de parca dupa moarte vei ramane acolo]. O alta femeie, din Gura-Hont, venise pentru o slujba de pomenire, fiindca ii murise baiatul in armata, cu numai doua saptamani in urma. Parintele a dojenit-o parca mai bland: [Aminteste-ti pacatele tineretii tale si sa-I multumesti lui Dumnezeu ca ti-au mai ramas inca patru copii in viata, alaturi de tine, cu care te vei ajuta la batranete. Nimic nu se petrece la intamplare, cum crede omul. Raul se abate asupra noastra dupa masura faptelor savarsite. Ce ramane neplatit pe lumea asta, platim pe lumea cealalta...]. Apoi s-a adresat tuturor celorlalti, care asteptau in biserica, ridicand vocea: [Rugati-va la Dumnezeu sa va pedepseasca in aceasta viata pentru faptele nespovedite de voi sau nedezlegate de duhovnicii vostri, caci in viata de apoi amarnice sunt pedepsele Celui de Sus!]. Parca ne-a trecut un fior pe sira spinarii si s-a auzit, asa ca un murmur, printre oamenii ce se aflau in biserica... Ne infricosaseram toti. Atunci am inteles mai bine ca niciodata, de ce i se spunea parintelui [Biciul lui Dumnezeu], cum imi povestise mama in copilarie."


Turma fiilor duhovnicesti
Lucia Chima s-a intors la Sinca Noua coplesita de aceasta prima intalnire cu parintele Arsenie B Cand a ajuns inaintea parintelui Arsenie, Lucia Chima a inmarmurit, cuprinsa de mutenie. Isi aminteste si acum, de parca s-ar fi intamplat ieri. Tanara, pe atunci, femeie, venise la parinte sa-i marturiseasca dorinta de a avea un copil, desi medicii ii spusesera sa isi ia gandul de la asa ceva, fiindca suferea de o boala. Abia se casatorise si tinea foarte mult sa devina mama. Inainte de-a apuca sa deschida gura, parintele Arsenie a intrebat-o: [De ce te-ai dus la doi doctori?]. "Desi fusesem martora la scenele petrecute inaintea mea cu alti crestini, parca tot nu-mi venea sa cred!", spune Lucia Chima. "Facusem exact asa cum spunea." Parintele a continuat bland: [Tine-te de un singur doctor, primul, asta e mai bun, si nu mai lua atatea medicamente. Mergi doar la bai termale. Tu ai avut o raceala la sapte ani, dar o sa treaca totul. De-abia te-ai cununat, asa ca fii increzatoare. Peste patru sau cinci ani ai sa nasti o fetita blonda, de toata frumusetea, care iti va aduce multe bucurii in viata. Acum, da-mi plicul din geanta. Numai banii astia ii primesc pe ziua de azi, pentru pomelnicul pe care mi l-ai adus de la consateanca ta, fiindca sunt trimisi cu mare credinta si nefericire]. "In acea clipa am inceput sa plang. Tremuram din tot trupul. Intr-adevar, aveam la mine un plic cu o hartie de 100 de lei si un pomelnic, de la Nastuca Musina, o fata foarte amarata de la noi din sat. Era handicapata, vorbea gangav, se cocosase si parea imbatranita inainte de vreme, de aceea noi ii si spuneam [Tuca Babii]. Traia de pe o zi pe alta, mai mult din mila celorlalti. Cand a auzit ca plec in pelerinaj sa-l intalnesc pe parintele Arsenie Boca, mi-a dat ultimii bani pe care ii mai avea in casa si mi-a dictat un pomelnic cu toti mortii ei dragi, pe care si-i mai amintea. Eu am insistat sa-si pastreze banii, spunandu-i ca ii voi plati eu pomelnicul, insa ea nu a vrut in ruptul capului. Dupa ce am ajuns la parintele Arsenie si m-am asezat la rand in biserica, am observat ca el ii mustra pe cei ce incercau sa il plateasca, fie si sub forma de danii. Le spunea: [Dati la saraci, nu mie!]. Atunci m-am simtit rusinata si am ascuns plicul in geanta. Ma hotarasem sa il rog pe parintele sa primeasca pomelnicul fara sa mai pomenesc ceva de bani. Cand am auzit ca-mi cere plicul, am inghetat... Imi dadeam seama ca el stia, pur si simplu, totul! Dar parintele a adaugat: [Astia sunt banii vaduvei sarace din Scriptura! Suta asta de lei este mai pretioasa decat un munte de aur. Asa se dovedeste credinta! Du-te si spune-i ca pe lumea asta este cea mai amarata fiinta, fiindca o mai asteapta si alte nenorociri, dar pe lumea cealalta ii promit ca va fi desfatata de fericire. Acolo se va intalni cu mine, dupa cum tanjeste astazi!]". oca. "Parca eram fermecata. Timpul trecea, dar eu nu ma puteam desface de amintirea lui." Peste trei ani, avea sa faca un nou pelerinaj, reintalnindu-se cu marele duhovnic. Semnele prorocirilor sale se implinisera. "Tuca Babii" fusese omorata de un hot, intr-o noapte, iar Lucia Chima nascuse o fetita blonda, frumoasa ca un inger. "Am plans in fata parintelui cand l-am revazut, caci el imi cunoscuse indoiala! Abia la a doua intalnire am simtit ca ma primise cu adevarat in turma fiilor sai duhovnicesti. Chiar si astazi circula vorba printre oameni ca parintele tinea minte absolut toate numele crestinilor carora le-a dat binecuvantarea. La Judecata de Apoi ii va lua sub aripa sa ocrotitoare pe toti aceia care au crezut cu adevarat in puterea lui..."


Epilog in Rai
Putin timp inaintea Revolutiei din Decembrie 1989, parintele Arsenie Boca s-a mutat la cele vesnice, intalnindu-se cu "Tuca Babii", asa cum a promis chiar el. Parintelui Daniil, unul dintre cei din urma mucenici ai sai, astazi paroh la biserica din Densus, a apucat sa-i mai spuna, inainte de iesirea sufletului din trup: [Pecetluit sa-mi fie mormantul, pana la a doua venire a lui Hristos!]. Aceste vorbe le-a auzit Lucia Chima, rostite in 1997, la Manastirea Prislop, chiar de ucenicul sfantului. Testamentul verbal al parintelui Boca ii amana acestuia sanctificarea, atat de dorita-n Ardeal, acolo unde oamenii sunt convinsi ca, daca ramasitele sale ar fi deshumate, ele ar fi gasite intregi, frumos mirositoare si neputrezite, certitudine vie a sfinteniei lui. "Dar nici nu cred ca mai este nevoie de asa ceva", spune Lucia Chima. "Parintele a trimis atatea semne minunate de pe lumea cealalta, incat se bucura de desfatarea cea fara de sfarsit a Raiului!" In cei 11 ani scursi de la moartea sa, taranii din Sinca Noua au aflat o multime de lucruri uimitoare, petrecute dupa moartea parintelui. Insa cel mai pretios si minunat mesaj pe care femeia credincioasa, Lucia, l-a primit de pe lumea cealalta, a fost un vis in care parintele Arsenie a venit sa-i vorbeasca numai si numai ei. Tocmai se intorsese dintr-un pelerinaj la mormantul parintelui si se simtea istovita, pana aproape de capatul puterilor. In aceeasi noapte, parintele Arsenie i s-a aratat in vis si i-a spus: [Prislopul si mormantul meu sunt departe de tine. Tu ma poti gasi oricand ai nevoie de mine in bisericuta de lemn de langa casa ta, chiar in stanga altarului, la strana. Este un loc ales, ce a gazduit o mare traire duhovniceasca. Sa ingrijesti biserica, sa o imbraci, sa o impodobesti, dupa puterile tale, caci face parte din mantuirea sufletului tau...]. Din acea zi, Lucia Chima a devenit binefacatoarea acelui lacas, dand ascultare inca o data invatatorului ei. De cate ori simte nevoia sa stea de vorba cu marele duhovnic, urca cei cativa pasi, in deal, descuie bisericuta si se asaza intr-o strana. In singuratatea linistita a acelui loc, de unde se vede toata valea paraului Sinca, ea se intalneste cu sufletul parintelui si isi aminteste de fiecare data vorbele pe care i le-a spus la ultima lor intalnire: [Un sfant se cunoaste abia dupa trecerea timpului. Cu cat se adauga mai multi ani dupa mutarea sa pe lumea cealalta si cu cat este mai indepartata amintirea lui pe lumea aceasta, cu atat va veni lumea spre el mai mult, daca a fost cu adevarat un slujitor al lui Dumnezeu]. Intr-o bisericuta de lemn, ascunsa pe un deal in inima Tarii Fagarasului, Lucia Chima se intalneste in fiecare zi ce i-a mai ramas de trait cu preasfantul parinte Arsenie Boca, caci sufletul parintelui a ramas acasa, pe meleagurile unde si-a inceput slujirea Celui de Sus. La capatul timpurilor, Ardealul se va muta in Rai, pentru a-l urma pe parintele Arsenie in vesnicie... de MARIUS PETRESCU


Preot Nicolae Baboia - (Porumbacu de Sus - Brasov)
"Dupa mine, parintele Arsenie Boca este un sfant. Daca altii recunosc sau nu lucrul asta, e treaba lor"
L-am cunoscut pe parintele Arsenie Boca in urma cu vreo 30 de ani, la Manastirea Schitul Maicilor din Bucuresti. Era in "67. Pe vremea aceea, parintele era acolo cu domiciliu fortat. Am fost, chipurile, cu o icoana degradata, ca sa ne-o refaca. In Tara Fagarasului, se incetatenise obiceiul ca, inainte de a-si intemeia o familie, preotii tineri sa treaca pe la parintele Arsenie. Fiindca intentionam sa ma logodesc, am fost si eu cu viitoarea mea sotie la el, pentru a ne binecuvanta si a ne da sfaturi. Ne-a privit si ne-a spus fiecaruia felul nostru de-a fi. Cu toate ca atunci parca nu ne-a venit sa credem, de-a lungul anilor ne-am dat seama ca a avut dreptate. "Da, a zis el, va potriviti, va completati unul pe altul." Ne-a binecuvantat, apoi m-a luat deoparte: "Frate Nicolae, mi-a spus, cand vii de undeva, sa-i aduci totdeauna sotiei tale o floare. E gingasa si se va bucura".

Cititor al inimii
De-a lungul timpului, mi-am dat seama ca parintele Arsenie era un cititor al inimii. Dupa mine, el este un sfant, iar daca altii recunosc sau nu lucrul asta, e treaba lor. Caci adesea intre oameni sfintii nu sunt cunoscuti. Chiar si Mantuitorul s-a aratat oamenilor si acestia nu L-au vazut, nu L-au cunoscut. Viata sfintilor este tainica. Departe de ei gandul de a-si afirma in vreun fel sfintenia, caci ei se smeresc. Declar fara nici un fel de retinere: pentru mine, parintele Arsenie a fost un prooroc al zilelor noastre, un om al lui Dumnezeu, pe care putini l-au cunoscut cu adevarat, atat dintre cei mari, cat si dintre cei mai mici. Avea, de exemplu, darul inainte vederii - fapt pe care cei de astazi se cam retin a-l recunoaste, si poate pe drept cuvant. Nu e bine sa ne hazardam in afirmarea unor lucruri ca acestea! Dar in ce ma priveste, mai ales in calitate de preot, trebuie sa recunosc ceea ce este adevarat, ceea ce am trait si-am vazut, stand alaturi de el. Aici, in Tara Fagarasului, parintele Arsenie a fost mai respectat si mai iubit ca nicaieri. Ca dovada a acestui respect, noi - satenii din Porumbacu de Sus - l-am pictat in biserica. Sigur, nu in randuiala canonica a bisericii - nu poti declara pe cineva sfant, pana nu este recunoscut de Sfantul Sinod - ci intr-un fel de randuiala de suflet si constiinta, care ne-a indemnat sa-i facem dreptate si sa-l trecem printre sfintii romani. I-am spus pictorului sa scrie: Sfantul Parinte Arsenie de la Prislop.

Puterea de a sti gandurile
Nu pot sa spun ca eram in permanenta in preajma lui, dar niciodata nu ii simteam lipsa, pentru ca efectiv imi dadeam seama ca, daca-i cer ajutorul, ma ajuta oriunde as fi. Avea puterea asta de a-ti sti gandurile. De pilda, am trimis-o odata pe cumnata noastra la el, pentru ca eram nemultumit de ceea ce realizasem in parohia mea pana atunci, din punct de vedere spiritual. Si l-am rugat sa ne spuna ce sa fac ca sa-i apropiem si mai mult de biserica pe credinciosii de la noi. El a spus (va redau intocmai): "Sora Maria, du-te si spune-le la parinti (eram preotii de la doua parohii invecinate) caci cu forta nu se poate mantui nimeni. Sa-si faca datoria si atat. Cine vrea sa vina la biserica, vine! Cine nu - nu il putem mantui cu forta". Cand tocmai realizam pictura bisericii, ne-a trimis vorba: "Grabiti-va, ca vor veni vremuri mai grele si o sa fie un timp cand n-o sa mai puteti face nimic". Si intr-adevar, la un an dupa Revolutie, n-am mai putut face nimic cu putinii bani ai micii noastre parohii.

Minuni
Cat parintele Arsenie era la Prislop, socrul meu a ramas trei luni de zile la manastire si a lucrat. Intr-o zi, vine un cetatean pe numele lui Ilie, bolnav. De la intrarea in manastire, parintele, care era sus pe un deal, l-a intampinat cu intrebarea: "Cum e Ilie, asa-i ca-i pacat?". Omul acela se impartasise cu nevrednicie. A vazut ca toata lumea merge la impartasit si s-a dus si el, beat. Si pe urma s-a aprins impartasania in el si a alergat la toti medicii, in toata tara, si nimeni nu-l putea ajuta cu nimic. Si atunci, a auzit de parintele Arsenie si s-a dus la manastire. Si parintele i-a spus si pe nume, si i-a spus si ce pacat a facut, fara sa-l fi vazut pana atunci. Parintele i-a dat indrumare ca trebuie sa ramana la manastire trei luni, ca sa poata fi lecuit. Dupa o luna, omul s-a dus la parinte si i-a spus: "Eu vreau sa merg acasa la copii si la nevasta". Parintele i-a spus: "Nu te duce, ca nu te-ai vindecat". "Ba, eu vreau sa ma duc." "Mai, iar te-apuca, stai aici, ca inca nu te-ai vindecat". Si a plecat omul si iar i-a fost rau. Cand incepea sa arda impartasania inauntru, zice ca tipa si se zbatea tulburat. Si atunci s-a intors inapoi si a ramas trei luni de zile si s-a lecuit.Multi dintre credinciosii pe care i-am intalnit in calitate de preot de-a lungul timpului mi-au spus despre minunile parintelui. Unele dintre acestea sunt pe cat de simple, pe atat de greu de explicat. De pilda, imi spunea o doamna de la oras ca sotul ei era tare betiv si nu stia cum sa scape de aceasta patima. A fost la parintele Arsenie si l-a rugat cu lacrimi in ochi sa se roage pentru indreptarea lui. Si, intr-o buna zi, acestui om dintr-o data i-a pierit orice atractie fata de bautura...

Moartea
La Biserica Draganescu, parintele Arsenie pictase un calugar rastignit pe cruce. Multi credinciosi zic ca s-a pictat pe dansul, dar cu certitudine nu se stie nimic. Nici cauzele mortii nu sunt prea clare. Parintele Horia, care era peste vale si care l-a cunoscut mai indeaproape, a spus ca a fost la Ceausescu cu cateva luni de zile inainte de moarte si i-a spus: "Vezi ce faci, ca nu este bine, da-le mancare la oameni, da-le libertate, ca nu e bine". Dupa ce a iesit de acolo, l-a urmarit Securitatea si la iesirea din Bucuresti au fost somati sa se opreasca. Soferul nu voia sa opreasca. Parintele i-a spus: "Opreste, ca te impusca, te omoara, si tu ai copii. Pe mine o sa ma maltrateze, dar de mine nu ramane nimic in urma". Si atunci soferul a oprit. Au venit doi securisti, l-au scos din masina, l-au batut cumplit si de acolo i-a venit sfarsitul. Ce spun este din auzite si nu este sigur. Dupa cum este stiut, inmormantarea a fost in vremea lui Ceausescu si se fereau oamenii sa vorbeasca despre parinte, ba unii dintre noi au refuzat sa fie fotografiati, ca sa nu se poata dovedi ca au participat la inmormantare. A fost o minune ca am putut tine un necrolog, cat de scurt, pentru ca nu ne dadeau voie sa vorbim. Inainte de moarte, parintele Arsenie ne-a avertizat: "Sa nu vorbiti!". Dumnezeu a facut o minune, ca atunci cand am ajuns la mormant cantaretii nu mai cantau, nimeni nu mai vorbea nimic, era un moment de suspendare. Si atunci, am zis catre maica stareta si catre parintele Daniel: "Imi dati voie sa spun cateva cuvinte?". Intr-un fel, poate le-a parut rau dupa aceea, pentru ca am avut cam mult curaj atunci. Am spus: "Iubiti credinciosi, ne dam noi seama pe cine am adus aici? Nu am adus un om de rand, eu, nevrednicul, am adus pe umar un sfant. Un sfant am adus, nu un om oarecare. Invatatura pe care acest sfant ne-a dat-o, cine va fi mai intelept va pune-o la inima si va pune-o in practica". La urma, maica stareta mi-a spus ca am exagerat cand am spus ca este un sfant. I-am spus: "Maica stareta, iti dau un raspuns - sfantul Ioan Iacov a lasat in scris: [Sa va rugati pentru iertarea pacatelor mele, ca sunt sigur ca ma voi duce in iad, pentru ca nu am indeplinit voia lui Dumnezeu]. Si a ramas douazeci de ani in mormant si dupa douazeci de ani s-a descoperit trupul sau ca sfinte moaste, ca n-a putrezit. Eu am credinta ca peste ani de zile, ne vom inchina moastelor parintelui Arsenie". Cand m-am intors acasa, m-au provocat oamenii in biserica, intrebandu-ma: "Cum a fost, parinte, la inmormantarea parintelui Arsenie?". Atunci, spune sotia mea, m-am dezlantuit in biserica si am spus tot ce aveam pe suflet. Cand m-am intors de la biserica, ea mi-a spus: "Mananca, ca acum ai facut-o! Vine Securitatea sa te ridice". Nu am avut, din fericire, dupa aceea probleme pentru ca era in noiembrie 1989, cand lucrurile se precipitau si nimeni nu mai avea timp sa ne ia din scurt.Un an de zile dupa aceea, la primul parastas, maica care-l ingrijise bolnav pe parinte mi-a spus: "Puteti vorbi, parinte, dar numai adevarul sa-l spuneti". Si numai adevarul l-am spus. Era o ploaie rece, marunta si deasa: "Iubiti credinciosi, dati la o parte umbrelele, pentru ca aceasta nu este o simpla ploaie, ci acestea sunt lacrimile pe care parintele Arsenie Boca le-a varsat pentru poporul acesta". Si nu am gresit, pentru ca dupa inmormantare mi-a marturisit cineva ca, intr-adevar, la Sambata, cand predica, parintelui ii curgeau lacrimile ca dintr-un izvor.


Parintele-calugar Dometie - Manastirea Sambata - Fagaras (decedat in 1995)

"A fost mot, din Tara Motilor"
Acest sfant prea cuvios parinte a fost mot din Tara Motilor. S-a nascut in satul Vata de Sus, langa Brad, judetul Hunedoara, din parinti bine credinciosi, Iosif si Cristina. Tatal sau cunostea meseria de pantofar si-l punea pe fiul sau sa invete sa bata cuie de lemn, si acesta le rupea si povestea ca-l batea cu cureaua cu care tinea papucii. A mai avut si o sora, pe care o chema Constanteana, si care a murit de tanara. Iar bunica lor, pe care o chema Ana, fiind si ea tare credincioasa, a ingropat-o pe Constanteana intr-un loc frumos, mai inalt, si a facut peste mormantul ei o bisericuta, cu altarul chiar peste mormantul fetei. Daca fratele ei, Zianu - caci asa l-a chemat de botez pe parintele Arsenie - se va face preot, cand va sluji in biserica sa fie si sora lui acolo. Facandu-se Zianu marisor si terminand scoala primara, l-a dat mai departe si la Teologie, ca sa se faca preot. Caci mama copilului, Cristina, dupa ce a ramas insarcinata, a visat ca are in pantecele ei soarele si luna, si mereu se intreba ce va fi cu copilul pe care il va naste si l-a dat la scoala ca sa se faca preot. Tatal copilului, Iosif, murise intre timp si mama lui, tanara fiind, a fost silita de mama ei sa se marite a doua oara. Dar Zianu s-a suparat: "De ce s-a maritat?" si n-a mai vrut sa treaca pe acasa, iar cu timpul mama-sa n-a mai stiut de dansul.Zianu fiind elev bun la Teologie, mitropolitul Balan l-a sfatuit sa se faca calugar la Manastirea "Brancoveanu" - Sambata de Sus, Fagaras. Venind la manastire, l-a calugarit si i s-a pus numele de Arsenie. Dupa un timp, mitropolitul l-a trimis in Grecia, la Muntele Athonului (Athos - n.r.), ca sa se induhovniceasca. Ajungand la Sfantul Munte si necunoscand pe nimeni, a spus parintele ca s-a dus intr-o padure si s-a rugat mult Mantuitorului sa-i trimita un bun povatuitor, dar nu a fost ascultat. "Dar de la o vreme - a spus parintele - mi-am dat seama ca Mantuitorul are o Mama buna si m-am rugat ei cu lacrimi in ochi, sa-mi dea un povatuitor, sa ma invete in cele ale calugariei, spre mantuire." Si a zis parintele ca insasi Maica Domnului a venit si l-a luat de mana si l-a urcat pe un munte inalt, ce era intre doua prapastii, de iti era frica sa privesti in jos. Si muntele era ascutit, de numai cat calcai cu talpa piciorului. Si l-a urcat Maica Domnului si l-a dat in grija unui sfant care traise pe pamant cu doua sute de ani mai inainte - dupa unii ar fi fost chiar Serafim de Sarov. Iar Maica Domnului s-a facut nevazuta. Si spunea parintele ca se ducea in fiecare zi pe creasta acelui munte si nu ii mai era frica ca va cadea in prapastie. Cat timp, n-a spus, dar probabil ca 40 de zile a primit invatatura de la acest sfant. Aceasta a spus-o o singura data, la cativa credinciosi (sigur ca pentru smerenie). Desigur ca Maica Domnului l-a intarit de a postit atunci 40 de zile incontinuu, timp in care l-a povatuit sfantul ce i se aratase. Dupa un an de zile, a venit la Manastirea Sambata intarit cu Duhul Sfant, cu mare dar proorocesc si cu putere, ca daca te privea, simteai un curent in suflet si te umileai. Si-ti descoperea gandurile, iti spunea numele, iti descoperea pacatele si faptele ce le-ai facut, cunoscand si viata.


Pe urmele parintelui Arsenie Boca　Ion Ghindeataran din Ucea de Sus Fagaras

"Imi pare ca a fost si un picut de sfant"
Pe masura ce imbatraneste, Ion Ghindea, taran din satul fagarasean Ucea de Sus, merge tot mai des pe la manastiri. A implinit 76 de ani si odata, pe cand avea 40, marele duhovnic Arsenie Boca i-a spus ca mai are de trait, nici mai multi, nici mai putini decat inca pe atatia. Daca profetia parintelui s-ar implini, ar insemna ca astazi, pe Ion Ghindea nu-l mai despart de moarte decat patru ani... Nu-i este neaparat teama, moartea in sine nu-l inspaimanta, dar i se pare, pe masura ce vremea trece, ca nu s-a folosit prea bine de viata asta a lui, ca n-o sa merite Raiul. Marturiseste ca se gandeste la parintele Arsenie cel putin o data pe zi, mai ales seara, cand pune capul pe perna: "Imi pare c-a fost si un picut de sfant...". Nu e prima data cand ma aflu prin satele Fagarasului si nici cand constat cu uimire, ce colosala forta trebuie sa fi avut acest duhovnic asupra oamenilor din coltul asta de tara, daca dupa o jumatate de secol, cei care l-au cunoscut si cu care a vorbit ii mai tin minte pe dinafara cuvintele

Calugarul de lumina
L-am intalnit pe Ion Ghindea la Bucium, o manastire de la poalele Fagarasului, unde a stat ingenuncheat in rugaciune aproape o zi intreaga, facand la plecare danie mare, in bani. Taran vanjos, ca toti satenii de pe la poalele muntilor, se teme numai de bunul si marele Dumnezeu. Afara de cateva dureri de sale, trupul i-e inca tare, pumnii - baroase si glasul - tunet. Pe vremea comunismului a fost sofer, a castigat bani multi si si-a trait din plin viata, dar nu in desfrau. Si-a cladit o familie trainica si instarita, cu copii la facultati, randuita dupa reguli sanatoase. Rugaciunea dinainte de masa si de culcare sau Sfanta Liturghie din duminici au fost lege in casa lor. A facut multa milostenie, iar numele sau e scris pe zidurile unor biserici din Tara Fagarasului - Sambata, Prislop, Victoria -, printre salvatori si ctitori. N-ar avea de ce sa se planga. Ii pare rau doar ca parintele Arsenie nu mai este, ca "nu mai are la cine se duce". In viata sa, fiecare intalnire cu acest iluminat monah a fost insotita de cate un miracol. Cand era baiat de 12-13 ani, a visat Manastirea Sambata de Sus, fara sa fi auzit de ea si fara s-o fi vazut vreodata in poza. "Era exact ca in realitate! Pajistea verde si altarul de vara si biserica lu Brancoveanu c-o singura turla si lume multa, stransa ca la hram. Si cineva mi-o spus: [Vino, ca se arata Dumnezeu aici!]. Era asa, un deal lung, si de peste el, cum ii soarele de rotund, venea o lumina mare, ca puneam mana streasina sa nu-mi orbeasca ochii. Si cum stam eu singur de-o parte si toata lumea de-o parte, de deasupra, din ceri, vine un copil galben sa puna peste mine un ziar sau o panza, nu stiu ce era. Si altcineva mi-o spus: [Stii tu, Ioane, cine-i copilul asta? Asta ii moartea!]." N-a uitat visul acesta nici cand a calcat prima data pe pajistea verde de la Sambata, minunandu-se de incantatoarele coincidente cu cele vazute aievea. Si de pe acelasi deal lung a vazut coborand din rasaritul soarelui un calugar stralucitor si zvelt, invesmantat in alb si inconjurat de lumina, binecuvantand cu gesturi largi intreg norodul ce-i iesea inainte. Asa l-a cunoscut pe parintele Arsenie Boca.

Apostolul Tarii Fagarasului
Parintele Arsenie sosea cateodata si in satul sau, in Ucea de Sus, si atunci era sarbatoare. Aici intervine poate cel mai mare miracol savarsit de monahul ardelean, caruia nici astazi Ion Ghindea nu reuseste sa-i dezlege incalcitele si tainicele ite: cum a izbutit un singur om, dupa doar cateva popasuri in vechea asezare fagaraseana, sa schimbe din radacini viata unui sat intreg? "Eram uitati de lume, traiam ca paganii. Satul era [deraiat], nu stia de rugaciune, de posturi, de nimica. Si in cateva luni, un calugar necunoscut si tinerel a intors toata lumea la o suta optzeci de grade..." Ion Ghindea isi aminteste un june inalt, cu sprancene groase, ochii si barba negre, mereu incins la mijloc cu centura calugareasca, isi aminteste mai ales degetele sale subtiri, nefiresc de subtiri si de fine fata de mainile lor butucanoase, de tarani. "[Nasteti-va sfinti!], ne zicea parintele. [Ce-I cere lui Dumnezeu pana si cel mai ticalos om? Ii cere sfintenia lui, pierduta cand a cazut la pacate. Ii cere invierea lui, adica bucuria cea mare. Eu n-am venit aici sa va pun la matanii, ca ceilalti preoti, am venit sa va indemn sa va schimbati purtarile si, schimbandu-va purtarile, toate lacrimile voastre se vor schimba in bucurie. Caci un suflet trist e ca o casa cu luminile stinse...]. De la parintele Arsenie, la noi in sat toti oamenii se impartasesc, postesc, se roaga si - ce-i mai important - se ajuta cu drag intre ei. Si n-a trecut mult timp pana cand si alte satuce din imprejurimi l-au urmat pe calea buna..." Pe oriunde calcau pasii parintelui Arsenie, satele si bisericile se vindecau prin minune. "A schimbat toata zona Fagarasului", spune Ion Ghindea, asemuindu-l uneori cu "apostolii din Biblie" si "toti il urmau, oriunde-ar fi mers". Il urmau, mai intai fiindca vedeau ca are puteri mari. Putin dupa inceperea razboiului, intr-o seara de vara, se stransesera in jurul lui toti credinciosii veniti la slujba vecerniei. Nu stateau in biserica, ci afara, pe iarba, iar parintele - in picioare, deasupra tuturor, cu crestetul capului inconjurat de stele. Ion Ghindea tine minte vorbele acelea, mustind de primejdii, cuvant cu cuvant, pana la cele mai gingase intonatii: "Nu va mai trece multa vreme pana cand vor intra secera si ciocanul in tara si nu vor mai iesi aproape o jumatate de veac. Vi s-or lua pamanturile si veti lucra doua-trei familii cu cate-o vita. Viti duce si veti bea apa din parau si nu veti putea bea, caci apa va fi infectata si mirositoare. Se va termina acest razboi si cand va spune toata lumea [pace!, pace!], atunci sfarsitul va fi aproape. Se va certa frate cu frate, se va ucide copil cu parinte, va veti duce la morminte sa spuneti mortilor [iesiti voi, ca intram noi]. Cand n-or mai fi hotare intre tari, cand s-or inmulti religiile si oamenii vor avea libertatea de-a face ce voiesc, atunci va fi vremea sa va pregatiti de Judecata cea Mare...". Si Ion Ghindea cade iarasi pe ganduri. "Daca parintele stia tot ce se petrece, daca stia cand va muri o intreaga lume, de ce n-ar fi stiut cand oi muri si eu, un biet pacatos?"

Minunea de la Prislop
Parintele Arsenie a venit la Sambata in 1939 si a ramas zece ani. Lui i se datoreaza in mare masura reinvierea manastirii si a sufletelor celor care vietuiau intr-insa. Tragea dupa sine intreaga obste calugareasca si multi erau cei care ziceau ca nu pot tine pasul cu indelungatele rugaciuni si chinuitoarele sale posturi. Aceia se alungau singuri. "Facea cat trei preoti canon", continua Ion Ghindea. "Cand altii se odihneau, el se ruga, cand altii mancau, el postea. Le citea calugarilor vrednicia [dupa duh]. Si sa vedeti cum... Era vineri, era post, parintele Arsenie plecase de dimineata cu treburi. Pe la amiaza, a venit o femeie din Sibiu care avea un fecior frate la manastire. Si eu m-am bagat in vorba cu ea. O intreb: [Da ce-ai in traista?]. [Iaca, i-am adus lu fecioru-miu niste papara cu carne, ca tare mai flamanzeste aicea, saracu...] Seara se intoarce parintele Arsenie, ostenit - n-avea de unde sa stie de venirea femeii - si ia dintr-un ulcior o lingurita de miere. Asta a fost hrana lui intr-o zi. L-am vazut pe fratele acela tanar cum se uita la el, asa, parca putin vinovat. Si atunci parintele s-a intors spre dansul si i-a spus: [Ce-i, a fost mai buna papara cu carne, nu-i asa?]." Astfel de om a fost parintele Arsenie Boca - nu-i placea sa zaboveasca in locurile comode, cu viata prea lesnicioasa. Dupa ce a vazut Manastirea Sambata pusa cat de cat pe picioare, s-a mutat la Prislop, o alta mare lavra, distrusa de generalul Bukov, pe care numai harul si osardia unui sfant puteau sa o mai salveze. Si acolo a ramas zece ani, la fel ca la Sambata. Si putin dupa plecarea sa, intreg satul Ucea de Sus s-a urnit sa-l ajute. Ion Ghindea a adus cu masina sute de oameni, a muncit la zidirea bisericii din temelie pana-n inaltul turlelor. "Au venit multi tare. Veneau sa munceasca pana si femeile cu prunci in brate si nimeni, niciodata, n-a cerut vreo plata sau lauda. Atunci am vazut prima data ca rugaciunile parintelui Arsenie pot muta si muntii din loc. Intr-o zi, oamenii i s-au plans: [Parinte, nu mai avem nisip de constructie, ce ne facem? Numa daca s-ar abate raul asta din loc, am mai putea gasi ceva nisip...]. Parintele s-a dus in deal, pe apa, la vreo douazeci de metri si s-a lasat in genunchi. A facut rugaciunea cateva ore. Si va jur!, asta am vazut-o cu ochii mei, spre seara, apa a intrat in pamant si a iesit putin mai incolo, lasand la suprafata un nisip fin... stralucitor ca argintul. Muncitorii s-au inchinat cu totii, speriati, nevenindu-le sa-si creada ochilor. [Rugati-va, postiti si veti putea si voi!], le-a spus tuturor."

"Asa esti si tu, Ioane: la jumatatea vietii"
In anul 1959, spre satul Ucea de Sus a sosit din departari, plutind prin vazduh, un zvon infricosator, ca o primejdie mare: "Parintele Arsenie Boca a fost arestat!". Cand au aflat mai apoi ca fusese mutat cu domiciliul fortat langa Bucuresti, ca sa picteze biserica din satul Draganescu, ucenii au pornit iarasi, cu totii, spre dansul. Ion Ghindea nu-si poate domoli emotia, atunci cand ii vin in minte imaginile acelea cu femei si barbati imbracati in haine de tara, speriati de forfota Garii de Nord, intrebandu-i ca niste copii pe trecatorii grabiti unde este parintele lor. La Draganescu, parintele Arsenie a stat 10 ani, ca si la Sambata, ca si la Prislop. Si in tot acest timp, Ion Ghindea a fost mereu dupa el. "Va spun, desi era distanta atat de mare, au venit si mai multi. Coborau femeile din munte ca sa-i aduca de mancare, barbatii isi lasau treburile acasa si veneau sa-l ajute la renovarea bisericii... Parintele era supravegheat tot timpul de securisti, numa ce apuca sa ne faca un semn din ochi si noi stiam ca in seara aceea ne puteam intalni in secret, la un om dintr-un apartament de bloc din Bucuresti, si acolo el ne invata cum sa ne rugam, ne poruncea sa nu lasam postul, sa nu uitam biserica si ne spunea la fiecare ce trebuie sa facem. Aveam 40 de ani, eram barbat bine, aveam bani, nu-mi lipsea nimica. Da eram eu asa, cam framantat de niste probleme. Si am stat in camera aceea din Bucuresti doua ore, singur cu parintele. Mi-a zis asa: [Mai Ioane, pana la varsta asta ti-ai facut placerile din crestetul capului pana in varful picioarelor. Asa-i ca te simti puternic, respectat, ca nu ti se poate intampla nimic? Sa-ti spun o istorie: era un urias, care toata viata lui a dus oameni in spinare, de pe o parte pe cealalta a unui rau. Dupa multi ani, in care-a carat mii de oameni, vine un copil sa-l treaca si pe el. Uriasul a ras, zicandu-si ca-i o nimica toata. Si tocmai la mijlocul raului s-a poticnit si a cazut cu copilul in apa. Stii tu, Ioane, cine era copilul acesta? Era moartea! Si cat a fost uriasul de puternic, l-a doborat un mic copilas. Asa esti si tu, Ioane: la jumatatea vietii!]. Asta mi-a spus. Cu trecerea anilor insa, Ion Ghindea a inceput din ce in ce mai mult sa se gandeasca la lucrurile acestea. S-a trezit ajutand oameni necunoscuti de pe strada, strangand mana si celor mai crunti dusmani, pasind in biserici mai des decat o facea inainte. I-a amintit parintelui Arsenie de profetia aceea, multi ani mai tarziu, pe cand acesta se afla la Sinaia, dupa plecarea sa de la Manastirea Prislop, din 1959. Si parintele i-a raspuns tot printr-o poveste: "Vine moartea la un om bogat si hraparet si-i zice: [Hai!]. Iar acesta se sperie: [Mai lasa-ma un an!]. Moartea il lasa. Dupa un an, bogatul zice: [Mai lasa-ma o luna! O saptamana! Barem un ceas!]. Nu s-a gandit niciodata ca moare, toata viata nu s-a gandit decat cum sa se imbogateasca, sa-i pacaleasca pe ceilalti, sa stranga numai pentru el. Si cui raman toate? Pe cand eu, care n-am adunat nimic pe lumea asta, daca ar veni si astazi moartea la mine i-as zice..." - si parintele a desfacut larg bratele, ca si cum ar fi vazut intr-adevar pe cineva apropiindu-se catre dansul - "i-as zice: [Haida, Gata! Sunt Pregatit!]."
Ion Ghindea tine minte ca pe 28 noiembrie 1989, ziua cand a murit parintele Arsenie Boca, afara era frig, o zi ploioasa si trista si se vorbea deja despre schimbarea regimului si despre o mare Revolutie. "Ne-am dus mai multi din sat la inmormantare, la Manastirea Prislop si dupa ce l-au ingropat pe parinte, am pus capul pe lespedea mormantului si am plans cu sughituri, in hohote, ca un copil. Nu trecuse o saptamana de cand fusesem la el. Cuvintele de atunci le tin ferecate in inima: [Ioane, vremea mea a trecut. De acum inainte voi putea ajuta mai mult de acolo, de sus, decat de aici, de pe pamant...]. Si asa a fost." Parintele Arsenie Boca pare sa fi fost intr-adevar un monah harazit pentru vremuri grele, potrivnice bisericilor si marilor sfinti. Cat priveste prezicerea mortii sale, Ion Ghindea are uneori si o alta varianta: "Stau asa si ma gandesc ca poate parintele n-o fi vrut sa spuna ca voi muri chiar la 80 de ani. Da asa o fi socotit el, ca gandul asta al mortii o sa-mi deschida ochii, o sa ma intoarca la biserica si la milostenie. Omul care stie fix cand moare altfel gandeste decat cel care nu stie, care zice: [Ei, oricum o sa mor, ca toata lumea]. Cand stii ca moartea e aproape, incerci sa-ti inchei socotelile, sa faci toate lucrurile bune pe care nu le-ai facut in viata. M-am gandit foarte mult la un lucru: eu cred ca de fapt..." si Ion Ghindea isi aduna gandurile, ca si cum s-ar cazni sa-si stranga intreaga sa viata intr-o singura fraza: "...eu cred ca de fapt nu exista frica de moarte. Frica de moarte este frica de Dumnezeu".


Mari Duhovnici RomaniSfantul de la Sambata Fagarasului - Parintele Arsenie Boca
Daca veti intreba vreodata un taran din satele cuprinse intre Brasov, Fagaras si Sibiu daca a auzit de parintele Arsenie Boca, fata lui se va lumina ca o zi de duminica. Te va prinde de mana, te va duce in casa, aratandu-ti-l pe perete, printre icoane. In satele din Muntii Fagarasului, parintele Arsenie e un sfant. Dupa atata timp de la trecerea lui intre drepti, magia fortei sale duhovnicesti e mai puternica astazi ca niciodata, pilda vietii sale - un indreptar. Oamenii au nevoie de Dumnezeu. Martir al Bisericii Ortodoxe, suferinta parintelui Arsenie Boca e rascumparata deplin de iubirea profunda a celor care l-au cunoscut. Sunt mii! De la ei incepe legenda Pe mormantul parintelui Arsenie Boca iarba nu se ofileste niciodata, nici macar in iernile cele mai crancene. In noiembrie, de ziua parintelui, e potop de lume la Manastirea Prislop. Mii de oameni vin aici, asculta de la un cap la altul cuvenitele slujbe de pomenire, saruta apoi crucea si pleaca, neuitand sa ia cu sine un pumn de pamant sfintit, spre protestul vreunui preot din preajma, care ii cearta cu blandete: "Ajunge, oameni buni, ca o sa dezgoliti sicriul". Parca nici un duhovnic nu a fost mai iubit decat parintele Arsenie. Fagarasenii - cel putin - il venereaza si ii spun, fara ocolisuri: Sfantul. Multi l-au cunoscut si stiu ce spun. Nu l-au parasit niciodata, urmandu-l de la Sambata la Prislop si de acolo, mai departe, la Draganescu, langa Bucuresti. Si acum, in vorbele fagarasenilor amintirile dau in clocot. Parca ar fi fost ieri: inalt, frumos la chip, cu ochi puternici si patrunzatori, imbracat in rasa alba si vorbind cu glas tunator fiecaruia, dupa greutatea pacatului savarsit:"Cati copii ai, femeie?". "Doi", raspundea sfioasa femeia... "Si cu restul ce-ai facut?" Multe se spun despre parintele Arsenie Boca. A fost un sfant? Avea darul rugaciunii inainte-vazatoare? Iesea el, asa cum se zice, prin usile ferecatuite ale celulei de la Securitate? Pe zi ce trece, oamenii care l-au cunoscut cu adevarat sunt tot mai putini si mai batrani. Te intereseaza sa afli adevarul, dar el aproape ca nu mai conteaza. Exagerata sau nu, imaginea parintelui Arsenie apartine de acum legendei...

Vazator cu duhul
Nu e usor sa scrii despre un om atat de puternic ca Arsenie Boca. Viata parintelui avea partile ei ascunse, tainuite de privirile oamenilor, asa cum era chilia sa de pustnic de pe Valea Sambetei - un loc aproape inaccesibil, sapat in jgheabul unor pereti prapastiosi de stanca, pe care parintele sculptase chipul Maicii Domnului, transformand salbaticia muntilor in altar de rugaciune si meditatie. Dincolo de biografia sa bogata ca subiectul unui roman (licentiat in teologie, medicina si belle arte, inchis doi ani la Canal pe motive politice, alungat de la Prislop, scos din viata monahala de catre comunisti si urmarit tot timpul de Securitate), parintele ramane unul din cei mai mari duhovnici ai acestui secol. Nu intamplator oamenii l-au urmat peste tot, nelasandu-l niciodata singur. Putini insa l-au cunoscut cu adevarat, primind ingaduinta de a-i sta in preajma. "Parintele era de felul sau tacut", isi aminteste taranul Ion Lupu, de 76 de ani, din Voivodeni - Fagaras. Cat timp a stat la Manastirea Sambata, pe care a renovat-o din temelii, il vedeam aproape in fiecare zi. Niciodata nu l-am pomenit zambind sau vorbind mai mult decat trebuie. Era aspru si cu sine, si cu ceilalti, ascunzand de privirea oamenilor si postul, si rugaciunea. Da, parintele era vazator cu duhul. Cand m-am dus prima oara la dansul, a trebuit sa astept vreo doua zile pana sa-mi vina randul la spovedanie. Imi lasasem treburile neterminate acasa si stateam ca pe ghimpi. Parintele m-a observat si mi-a zis: [Du-te sa-ti vezi de joagar si apoi intoarce-te]. In clipa aceea, am amutit. Intr-adevar, imi citise gandul - mintea mea era la joagar si nu la spovedanie. Cateva luni mai tarziu, cand deja incepuse razboiul, la usa chiliei se aduna puzderie de femei. Voiau sa intrebe despre soarta barbatilor plecati pe front si erau atat de multe, incat parintele nu mai avea timp sa le asculte pe fiecare in parte. Se uita in multime si, aratand cu degetul, zicea: [Tu, pune-ti o cruce dupa casa... Tu, pregateste pachet, ca sotul tau e ranit, dar traieste]. Cateva zile mai tarziu, femeile se intorceau la chilie, spunand: [Ai avut dreptate, parinte. E ranit, dar traieste]. Asa era parintele. Nici nu deschidea gura, ca el iti si spunea pentru ce ai venit. Imi amintesc de un soldat care voia binecuvantarea lui inainte de a pleca pe front. Cum l-a vazut, parintele s-a schimbat la fata si i-a zis: [Acuma vii? Regimentul tau a plecat asta-noapte si esti dat dezertor]. Asa a si fost. N-a mai apucat sa ajunga la unitate, ca o patrula militara l-a arestat."

"Cine vrei sa-ti poarte crucea?"
Era parintele cu adevarat clarvazator, cum spun toti cei care l-au cunoscut? Ion Lupu din Voivodeni e absolut convins ca asa stateau lucrurile. Prin post si rugaciune, parintele stia toate cate aveau sa se intample. Isi cunostea chiar si incercarile prin care urma sa treaca. "Inainte de a fi arestat, l-am vazut intr-o dimineata cu o mare tulburare pe chip. Ca niciodata, simtea nevoia sa vorbeasca despre sine si atunci mi-a zis: [Asta-noapte, mi-am vazut in vis camasa de botez. Am doua pete rosii pe camasa. Am doua pacate, pe care trebuie sa le platesc in curand]. N-am inteles nimic din vorbele parintelui. Abia dupa ce l-au dus la Securitatea din Brasov, am priceput de ce cu o zi inainte de arestare m-a oprit, spunandu-mi: [Sa nu mai vii la Sambata sa ma cauti. Daca ai vreo trebuinta, sa strigi de acolo, ca eu te aud]. Parintele isi cunostea viata si de aceea nu-si pierdea niciodata calmul si seninatatea. Inchis la Cetatuie, la Brasov, securistii au vrut sa-i tunda in batjocura barba lui mare si neagra, dar - ca un facut - nimeni nu indraznea sa-l atinga, speriati parca de privirea si de forta lui. Doar un tigan, pe nume Luca, plecat chiar din satul meu, s-a oferit voluntar. Pazise porcii in Voivodeni si acum ajunsese sublocotenent la Securitate. El l-a tuns, dar parintele l-a avertizat: [Ma, in curand ai sa te barberesti si tu]. Intr-adevar, nu a trecut nici o luna de zile si Luca a revenit in sat sa pazeasca porcii, fiind dat afara din armata, ca apoi sa moara intr-un accident." Toata lumea care l-a cunoscut marturiseste ca se intorcea de la parintele cu o mare usurare in suflet. Stramtorat de multime, parintele Arsenie privea peste capetele tuturor, facand semn cu mana si spunand: "Vino tu, amarato, ca ai ramas vaduva cu 8 copii", si femeia se pornea pe plans ca asa era. Dintr-o privire ii separa pe cei veniti din curiozitate, de oamenii cu probleme grele. Nimeni insa nu pleca neintarit cu un sfat sau cu o vorba de imbarbatare. Chiar si cand, arar, certa pe cineva, o facea duhovniceste, spre mantuirea sufletului. Un batran i se plangea, de pilda, ca sotia ii este paralizata si fara putere, cerandu-i parintelui sa o vindece, dar el l-a oprit, vorbind ca sa auda toata lumea: "Mosule, crucea cine vrei sa o poarte in locul tau?".

Din zugrav pe suflete, zugrav de biserici
Intarit intru credinta si cu rabdare de sfant, parintele Arsenie Boca si-a dus la randul lui crucea suferintei, trecand prin iadul anchetelor si al detentiei, traind apoi cu demnitate umilinta exilului in lume, pictand 15 ani Biserica din Draganescu, precum spunea Nichifor Crainic, mentorul sau: "Din zugrav de suflete, iata-te zugrav de biserici. Fii fericit ca mangai cu penelul pe cei desavarsiti". Despre sederea sa la Draganescu se stie parca si mai putin. Urmarit mereu, sacaitor, de Securitate, parintele evita sa vorbeasca fagarasenilor veniti special sa-l vada de la sute de kilometri, incercand in felul sau sa-i protejeze. Era imbracat simplu, ca orice mirean, avand mereu o bundita in spate, din cauza racelii din biserica, unde isi desavarsea opera - imnul pictural inchinat lui Hristos, liturghia imaginii si a trairii estetice. Satenii din Draganescu aproape ca nu-l luau in seama. "Ii spuneam Pictorul", isi aminteste Gheorghe Marinescu, astazi cel mai batran om din sat. "Venise la parintele Bunescu sa picteze biserica si era foarte retras. Abia acum imi dau seama de ce intorcea spatele multimii, facand cu degetul la gura - semn ca e urmarit si ca nu poate sa vorbeasca. Am stat mai mult timp in preajma parintelui, parandu-mi-se un om ca oricare altul. N-am avut ochi sa vad, desi avea mare putere: imblanzea animalele doar cu o privire si nu puteai sa-i ascunzi nimic. Iti stia cugetul si gandul cel mai ascuns. Imi amintesc cum i-a spus unui taran din Fagaras, care isi lasase traista cu mancare in curtea bisericii: [De ce te ingrijesti de nimicuri? Traista ta e pazita]. Si intr-adevar, plecand de la el, omul si-a gasit bagajul cu doi caini mari alaturi, stand ca niste paznici. Mi-e greu sa va raspund la intrebari. Se spune despre el ca era vizionar si proroc. Eu stiu doar ca aici, la Bunesti, cat s-a trudit sa picteze biserica, era foarte cumpatat si la mancare, si la vorba; ca muncea fara mila, facandu-si singur mortarul si canonindu-se pe schele, pana noaptea tarziu, incat parintele Bunescu, privind picturile, zicea toropit de emotie: [Parinte, ai pus o intreaga dogmatica pe perete. Tu nu pictezi, ci predici fierbinte pe ziduri]. Vorbele acestea le inteleg abia acum. In sinea lui, trebuie sa fi suferit mult. Ii parea rau ca nu mai poate sluji in biserica, iar cand isi amintea de Prislop, ofta cu amaraciune, acolo avand - din cate am inteles - un loc anume in care dorea sa fie inmormantat. Stia sa rabde, insa. Chiar daca in ultimii ani slabise si era bolnav si de plamani si de ficat, nu l-am auzit niciodata cainandu-se. Ii parea rau ca nu le putea vorbi oamenilor asa cum dorea, dar tot el, imi amintesc, a zis odata: [Niciodata nu-i poti multumi pe toti. La Sambata, stateam si 36 de ore in spovedanie. Nimeni nu mi-a zis: Du-te, parinte, sa te odihnesti]. Asa era Pictorul nostru - neluat in seama de bucuresteni, dar iubit ca un sfant de fagaraseni. A stat cu noi, dar n-am stiut sa-l pretuim. Cand apareau pe drum fagarasenii, cu traistele grele si umflate, satenii din Bunescu ziceau cu invidie si rautate: [Ia uite cum ii cara numai bunatati]. Daca oamenii ar fi stiut ca in straiti nu era decat o paine mare, ardeleneasca, de 4-5 kilograme, s-ar fi rusinat cu totii."
Sincer sa fiu, cand am aflat ca parintele Arsenie Boca a trecut in cele sfinte abia in 1989, ceva din adancul fiintei mele s-a cutremurat. Intreaga mea viata mi-am petrecut-o alaturi, la nici 15 kilometri, de un mare duhovnic - de un urias. Faptele si cugetul ma indeamna sa refuz ideea ca am fost contemporan cu parintele. El apartinea, oricum, unei alte lumi - cea a oamenilor drepti si adevarati. Nu intamplator, la Prislop, pe mormantul sau iarba si florile nu se ofilesc niciodata.


Sorin Preda - Marturii ardelenesti
Baglazan Dumitru (71 de ani) - Porumbacu de Sus - "In fiecare noapte, la orele 12.00, se deschideau singure usile inchisorii"
Eu am avut un unchi, care in ・8 era ofiter de Securitate la Brasov. Eram tanar si mergeam la Brasov unde mai ramaneam la el cate o saptamana, ca asa mai vedeam si eu lumea. Mergeam seara cu el prin oras, pe unde avea el treburi, ma mai lua si la serviciu si asa am aflat ceea ce va povestesc in continuare. Securitatea l-a ridicat pe parintele Arsenie de la Sambata pentru ca se stia ca face minuni si vin puhoaie de oameni la el. In ・4, de exemplu, a spus la slujba oamenilor sa-si aduca copiii de la Bucuresti acasa ca va veni un prapad, si la putin timp dupa aceea a fost cumplitul bombardament american. Le era groaza ca acum, in timpul comunismului, le va spune oamenilor cu aceeasi claritate care este realitatea. Si din cauza aceasta l-au luat la Securitate si l-au schingiuit mult, saracul de el. Mie mi-a spus lucrurile acestea unchiul meu. Problema era ca desi el nu se misca din fundul celulei, ci sta in genunchi si se ruga, in fiecare noapte la ora 12.00 se deschideau usile inchisorii. Celula era un loc imprejmuit, intr-o sala uriasa ca o hala. Iar in mijlocul acestei hale, statea la o masa, permanent, un subofiter de paza, care-l supraveghea fara incetare. L-au scos, l-au batut si l-au facut in fel si chip sa le spuna cum face, caci ei credeau ca are iarba fiarelor, cu care umbla aricii in bot, iar el cum a stat tot timpul in padure la Sambata, a facut rost de iarba aceea si o pune pe lacat. Dar el cum sa puie iarba pe lacat daca statea tot timpul in genunchi in fundul celulei si erau si doua randuri de usi? Intr-o noapte, au bagat doua iscoade securiste la el in celula ca sa-l vada cum face. Parintele, insa, nu a avut treaba cu ei. Ei il tot intrebau, se tot luau de el, iar el in celula tot sta in genunchi si se tot ruga. Noaptea, la ora 12.00, cand s-au deschis lacatele, pe securisti parca i-ar fi lovit fulgerul lui Dumnezeu, i-a razbit frica si au fugit de acolo. Si, de la o vreme, nimeni nu mai voia sa faca de paza, pentru ca le era frica. Pe comandant l-a luat si pe el frica si ce-a zis: eu, ca sa scap si sa-mi spal mainile, ii aduc pe toti aici sa vada si pe urma nu il mai tin. Intr-o seara, vine unchiul meu si-mi spune ca in noaptea aceea ma ia cu el sa vedem un calugar de la Sambata, care deschide rugandu-se usile de la inchisoare. Asa ca am ajuns acolo seara, fiind si eu curios sa vad. Toata Securitatea era atunci acolo. Eu am stat pe scari, ca nu am mai avut loc sa intru, si cu totii asteptam sa vina ora 12.00 noaptea sa vedem daca-i adevarat. Si, ce sa vezi, nu asa ca s-a deschis doar un lacat, norocul meu a fost ca m-am tinut de balustrada scarilor, ca la 12.00 noaptea bara de la usa temnitei a sarit cat colo si tot amarul de lume care era jos s-a napustit inspaimantata pe scari in sus. De frica nu mai stiau ce sa faca, se calcau in picioare. Din ceasul acela, nu l-au mai tinut acolo, i-au dat drumul cu domiciliu fortat. Mie mi-a spus unele din lucrurile acestea unchiul meu. Dar am vazut cu ochii mei lacatele deschizandu-se si bara aceea sarind in laturi si securistii aceia care erau oameni in varsta, nu tineri ca mine, care aveam 18-19 ani, fugind de mancau pamantul. Multa vreme dupa aceea, cand mai mergeam cu unchiul meu pe la restaurant, prietenii lui securisti numai de asta vorbeau.

Telu Oancea, sat Breaza - Fagaras - "Vorbea putin si cu miez"
Ce pot sa spun e ca parintele avea forta. Cand am intrat prima oara in biserica, m-am asezat dupa cuviinta in dreapta, iar sotia mea in stanga, la oarece distanta. Dupa slujba, s-a apropiat, aratand cu degetul spre mine si apoi spre sotia mea. Din toata multimea aceea, ne-a ales doar pe noi, incat si acum ma intreb de unde stia ca suntem sot si sotie. Apoi, ne-a luat deoparte si ne-a vorbit. Pe mine m-a certat ca nu am credinta prea multa, iar sotiei mele, careia ii scapa degetul si fusese la 5 doctori de pomana, i-a spus: "Ma, tu esti bolnava, dar nu de doctori te faci bine. Daca vrei sa te vindeci, nu mai fa lucrul pe care l-ai facut, iar raze nici atat". A avut dreptate parintele. Si in momentul de fata, sotia mea isi foloseste mana fara probleme. Asa era parintele - vorbea putin si cu miez. Predica insa dumnezeieste. Nu te mai saturai ascultandu-l. Apoi a disparut, anchetat la Brasov si dus doi ani la Canal, pentru ca spovedise sase partizani din munti. Niciodata parintele nu a pomenit macar in treacat despre asta. Doar tata, care a fost si el detinut politic, mi-a zis ca a stat in celula cu parintele Arsenie si acolo un gardian il tot jignea: "Ba popa!". Atunci s-a intors parintele si s-a uitat la el si gardianul a inceput sa se chinuie, tinandu-se cu mainile de burta. Intr-un tarziu, vazand ca durerea nu inceteaza, a zis: "Parinte, iarta-ma"... "De Dumnezeu sa fii iertat", i-a raspuns parintele si pe loc omul si-a revenit.

Emilia Butum - Fagaras - "Crezi ca parintele Arsenie este mort? Eu iti spun ca e viu"
Cand s-a aflat de moartea parintelui si trebuia sa mergem la inmormantare, fiica mea, care atunci avea 9 ani si care il indragea foarte mult pe parintele, a tinut cu tot dinadinsul sa mearga si ea. Era toamna spre iarna, era frig, trenurile pe vremea aceea nu erau incalzite, dar era neclintita pe pozitie: "Si eu vin la parintele, iar daca nu ma luati, ma pun eu in tren si ma duc". Iar daca voia sa mearga pentru ultima oara la parintele, nu ne puteam impotrivi. A luat-o sotul meu si a dus-o la inmormantare. De cum a ajuns in biserica, s-a desprins de tatal sau si s-a dus langa parintele Arsenie. A uitat de parinti, de cei care mai erau acolo, de tot ce o inconjura. Nu-i era frica ca este mort, nu a intimidat-o nimic. A ramas langa parintele cat s-a putut. La plecarea de la inmormantare, a luat-o cineva cu masina si a ajuns prima acasa, cand nu era inca nici unul dintre noi. A urcat singura noaptea in bloc, refuzand sa fie insotita de cineva. A intrat fara teama in casa, unde era o matusa si i-a spus acesteia: "Hai sa-ti spun ceva. Dumneata crezi ca parintele Arsenie este mort?". Sora mea nu stia ce sa creada, statea derutata. "Eu (continua fetita) atata iti spun, ca e viu. Dar sa-ti spun altceva: daca te uiti in casa, il vezi?". - "Nu, nu il vad." "Dar daca merg prin casa, auzi si tu pasii lui insotindu-ma?" - "Nu, nu ii aud, dar eu sunt o pacatoasa, iar tu esti un copil curat. Tu poate poti sa-l vezi si sa-l auzi, dar eu nu." "Daca tu nu il vezi si nu il auzi, atunci sa nu mai spui la nimeni ceea ce am spus eu, ca n-am sa recunosc la nimeni nimic." Am vazut o femeie care isi pierduse un copil si s-a dus la mormantul parintelui Arsenie sa se roage. Mai mare ii era disperarea decat credinta si se intreba: "Ce poate sa faca un mormant? Caci vad ca este un mormant ca oricare altul". Si, deodata, a cazut in genunchi (pesemne ca i s-a aratat parintele) si a strigat: "Parinte, nu am stiut cine esti! Parinte, te rog, ajuta-ma!". Credinta a cuprins-o chiar in acele clipe si sufletul ei s-a luminat, iar buzele au eliberat in cuvinte suferinta ei de mama. Dar aceste lucruri desi se stiu, nu le spune nimeni. Oare de ce nu se spun lucrurile acestea? Sunt niste lucruri adevarate